Home

Favoritul galeriei, Adi Falub, aproape de “U”

Scris de Alin Sutea (Ziua de Cluj)   
Marţi, 31 Martie 2009
Image
Adrian Falub (foto:Ziua de Cluj)
Lucrurile s-au schimbat complet în ceea ce priveşte numele viitorului antrenor al Universităţii. Dacă, luni, Viorel Hizo era văzut drept principalul candidat la scaunul de antrenor, ieri numele lui Adrian Falub a început să fie rostit din ce în ce mai des la sediul CFM “U”. Cei doi antrenori în cauză au infirmat orice negociere.

Spiritele s-au mai răcit ieri, la antrenamentul de după-amiază al Universităţii, la care au fost prezenţii preşedintele Remus Câmpeanu şi directorul general, Teodor Pop. Ambii au purtat mai multe discuţii cu fanii, făcând un apel la calm, mai ales după incidentele de luni, când peste o sută de suporteri au întrerupt antrenamentul, determinându-l pe Gheorghe Mihali să demisioneze. Niciunul din cei doi oficiali nu a dorit să comenteze asupra numelui viitorului antrenor.

“Nu pot să zic nimic despre un viitor antrenor până când nu rezolvăm situaţia lui Mihali. La meciul cu Unirea Alba Iulia, din etapa viitoare, vor sta pe bancă Marius Popescu şi Vasile Mare. Ambii au mână liberă”, a spus Pop. Acesta n-a dorit să comenteze eventuala venire a lui Adrian Falub.

Contactat de ZIUA de CLUJ, antrenorul care a reuşit ultima promovare cu “U” a spus că nu poate vorbi despre echipă atâta vreme cât aceasta are un antrenor principal. El le-a mulţumit, în schimb, fanilor pentru  demonstraţiile de simpatie din ultima vreme.

“Nu pot vorbi despre Universitatea sau dacă aş vrea să vin atâta vreme cât ei au antrenor. Nu ştiu dacă mă doresc cei de acolo, în primul rând. Ce pot să spun e că nu mi s-a oferit postul. Dacă aş accepta? Discutăm când va fi ceva concret. Le mulţumesc suporterilor că au încredere în mine şi că nu au uitat lucrurile bune pe care le-am făcut”, a spus Falub.

Viorel Hizo spune că dacă ar accepta o ofertă de la “U”, ar face-o doar după o analiză profundă a situaţiei. “Nu mi-a oferit nimeni postul de antrenor. Dacă ar fi să vin, m-aş gândi mult şi ar depinde de mulţi factori. Nu mai am 30 de ani să mă arunc cu capul înainte”, a spus şi Hizo. Cert e că oricine va veni la “U” va semna un contract doar până în vară, cu obiectivul clar de a evita retrogradarea, susţin surse din interiorul clubului.
 

Mihali: “M-au lăsat singur!”

Scris de Alin Sutea (Ziua de Cluj)   
Marţi, 31 Martie 2009
Image
Gica Mihali (foto:Ziua de Cluj)
Deranjat de faptul că niciun şef nu i-a fost alături după incidentele de luni seara, Mihali s-a sucit şi a mai cerut 10.000 de euro pentru a pleca.

Gică Mihali i-a anunţat pe fani şi pe conducători, imediat după antrenamentul de luni seara, întrerupt de intervenţia suporterilor, că s-a decis să demisioneze. Tehnicianul şi-a schimbat decizia, însă, în cursul dimineţii de ieri. Conducerea a reacţionat imediat trecându-l pe “linie moartă”. Spiritele sunt încinse la maxim pe “Ion Moina”!

Ziua de luni a fost una dintre cele mai tensionate din cariera antrenorului care a pregătit Universitatea timp de cinci luni şi zece meciuri. în toată această perioadă, Mihali a obţinut doar două succese, fiind învins de trei ori, iar celelalte cinci partide terminându-le la egalitate. După o şedinţă în care a primit votul de încredere al conducerii, cu condiţia de a obţine şapte puncte în următoarele patru jocuri, Mihali a fost “crucificat” de către fani. Imediat şi-a anunţat demisia, iar în cursul dimineţii de ieri trebuia să părăsească oraşul. Surprinzător, s-a răzgândit.

Imediat, Consiliul de Administraţie a reacţionat printr-un comunicat în care a anunţat că Gică Mihali urma să fie tras “pe linie moartă”, începând cu ora 16 a zilei de ieri, adică exact când era programat antrenamentul. Mihali a povestit pentru ZIUA de CLUJ modul în care au decurs ultimele 48 de ore, cele mai agitate din scurta sa carieră de “principal”.

“Luni am mers la club liniştit. Şedinţă importantă, toată lumea era prezentă. Primul care a luat cuvântul a fost Teodor Pop (directorul general – n.red.). A propus ca eu să fac patru puncte din următoarele două etape. I-am spus că e imposibil având în vedere că jucăm cu Alba Iulia şi Vâlcea. Am rămas apoi la obiectivul acela de şapte puncte, dar în patru meciuri. Le-am zis că dacă nu-l îndeplinesc, plec fără să pretind vreun ban din contractul acela de 40.000 de euro.

Citeşte tot...
 

Mihali: "Pot redresa echipa!"

Scris de Alin Sutea (Ziua de Cluj)   
Luni, 30 Martie 2009

Image
Gica Mihali (foto:Monitorul de Cluj)
Desi oficialii clubului vor sa-l inlature, Mihali spera sa-i convinga sa-l lase pina la finalul campionatului, pentru a scoate echipa din prapastie.

In cazul in care nu va fi ascultat, anternorul sustine ca nu va solicita "despagubirile" aferente unei eventuale demiteri: "Eu vreau sa ramin la echipa pentru ca sint convins ca voi rezolva problemele. Daca n-as crede cu tarie acest lucru, n-as mai ramine. Cunosc lotul, stiu ce masuri trebuie sa iau si sper sa mi se mai acorde o sansa. O putem scoate la capat. Voi discuta cu cei din conducere aceste lucruri", a spus Mihali. "Daca se va lua decizia inlaturarii mele, asta este, nu am ce sa fac. Aceste lucruri fac parte din viata de antrenor. Nu voi cere nimic daca voi fi demis, sa stea toata lumea linistita, ca nu cer bani. Imi doresc, insa, sa nu se ajunga acolo. Repet, eu sint cel care poate salva echipa", a completat antrenorul.

    Injurat ca la usa cortului

Mihali a pierdut complet si sprijinul publicului. In finalul jocului cu ACU, la scorul de 1-3, galeria i-a cerut demisia. Lucrurile au degenerat la finalul partidei, cind antrenorul a fost luat la rost de un grup restrins de suporteri, fiind injurat in cel mai josnic mod, de familie si de sfinti. O reactie total deplasata, care nu le face nicidecum cinste suporterilor Universitatii Cluj: "Accept sa mi se ceara demisia, accept sa fiu contestat, stiam ca se va ajunge aici daca nu invingeam pe ACU. Cu toate acestea, nu accept sa fiu jignit, asa ceva nu voi accepta niciodata", a fost reactia lui Mihali dupa injuriile primite.

 

Falub si Neagoe, favoriti pentru banca lui "U"

Scris de Catalin Suciu (Monitorul de Cluj)   
Luni, 30 Martie 2009

Image
foto: Monitorul & Prosport
Gica Mihali a pierdut sustinerea conducerii Universitatii dupa infringerea de simbata cu ACU Arad, scor 1-3. Oficialii "studentilor" ii vor propune tehnicianului rezilierea contractului, avind deja o lista cu mai multe nume de posibili succesori pe banca tehnica.

In ultimele trei etape, Universitatea Cluj a suferit tot atitea infringeri. Maniera de joc si locul 14 in clasament, la 2 puncte de prima pozitie retrogradabila, nu mai sint trecute cu vederea de conducatori, care pregatesc debarcarea lui Gica Mihali: "De rusine am si plecat din oras. Miine (astazi - n.r.) se va discuta situatia antrenorului. Daca nu-si va da demisia, trebuie sa vedem ce putem face. Daca il dam afara, trebuie sa-i platim contractul. Poate ne putem intelege", a recunoscut Teodor Pop, directorul general al clubului. Acesta a admis ca nu este exclus sa se poarte discutii si cu Adrian Falub pentru preluarea bancii tehnice: "Probabil este si Adi Falub pe o lista. Consiliul de Administratie va decide ce se va intimpla".
     De asemenea, presedintele clubului Remus Cimpeanu ar agrea o revenire a lui Falub, ultimul antrenor care a promovat Universitatea in Liga 1: "Adi este un antrenor foarte bun, care mie personal imi place. S-a pripit putin cind a parasit echipa, in Liga 1. Este un om care traieste pentru fotbal si pentru «U» Cluj si a invatat din greseli, pentru ca toata lumea face greseli. Oricum, din cite stiu, inca nu s-a discutat cu el. Asteptam sedinta Consiliului de Administratie", a completat Cimpeanu.
     "Nu am discutat cu nimeni, «U» are un antrenor deocamdata. Sint convins ca echipa isi poate reveni, pentru ca dispune de un lot bun la nivelul diviziei B. Trebuie sa fie uniti si o vor scoate la capat. Eu sint alaturi de ei. Pentru mine «U» a fost si va ramine echipa mea de suflet", a precizat Adrian Falub.

    Neagoe: "Am mai discutat cu "U"

Surpriza ar putea fi insa Eugen Neagoe, tehnician care admite ca a mai discutat cu "U" Cluj si in iarna, insa atunci cele doua parti nu au ajuns la o intelegere. Neagoe este pe placul lui Ioan Marginean, care il cunoaste foarte bine, si este vazut cu ochi buni si de ceilalti conducatori datorita rezultatelor pe care le-a avut cu Pandurii Tirgu Jiu: "Am mai discutat cu Universitatea Cluj si in trecutul apropiat. Nu mai conteaza de ce nu s-a semnat nici un contract. Acum n-ar fi o problema sa antrenez la Cluj, pentru ca am pregatit Drobeta. In Romania se poate antrena oriunde, oricind. Universitatea Cluj se afla intr-o situatie delicata, dar valoarea lotului nu reflecta in nici un caz pozitia din clasament. «U» este o echipa mare, pacat ca a ajuns aici. Oricum, nu este totul pierdut", a declarat pentru monitorul Eugen Neagoe.
     Un alt nume propus de Marginean este Viorel Hizo, insa "Dulaul" nu pare tentat sa preia o echipa aflata intr-o situatie delicata precum Unviersitatea. Nu este exclus inca sa se ia in vedere si numele lui Dorinel Munteanu sau Tibor Selymes.

 

Parodie in doua acte

Scris de Catalin Suciu (Monitorul de Cluj)   
Luni, 30 Martie 2009
Image
foto: Diana Sandor
"Studentii" au suferit o noua umilinta pe propriul teren, fiind invinsi de echipa Universitatii "Vasile Goldis" din Arad. "U" Cluj a dominat prima parte a jocului, dar s-a intrecut in ratari penibile. Suteu in doua rinduri ('17, '24) si Marincau ('40) au ratat inexplicabil spatiul portii, din pozitii clare de gol. Totusi, "U" a izbutit sa deschida scorul in partea a doua, prin lovitura de cap expediata de Bogdan Dolha ('63), altfel sters pe toata durata jocului. Vazindu-se condusi, oaspetii au pornit spre careul clujean si au reusit fara prea mult efort sa egaleze prin Bota, care l-a ridiculizat pe Marincau si l-a invins pe Farcas ('66). Marincau si-a facut simtita prezenta si in minutul '78, dar tot printr-o gafa, cind l-a scapat pe Luca din marcaj iar atacantul Aradului a inscris pentru 2-1. Universitatea a presat, fortind egalarea, insa bubuirea mingii spre careul advers nu a avut efectul scontat de Bus si compania. ACU a intepat din nou si a inscris golul umilintei "universitare" cu 10 minute inainte de final, punctind din penalti pentru 3-1.

     Iata ca, daca la inceputul sezonului conducerea trasa ca obiectiv clasarea intre primele sase locuri, formatia clujeana se vede acum nevoita sa "transpire" din greu pentru a scapa de rusinea unei retrogradari in Liga 3.

    "U" CLUJ - ACU Arad 1-3

Au marcat: Dolha ('63) / Bota ('66), Luca ('78, '80)
     "U" CLUJ: Farcas - Ungurusan, Szilagyi, Marincau, Iuhas - Bus, Soporan, Dolha (Budean, '69), Borza - Sintejudean (Bad, '75), Suteu (Sanda, '59); Antrenor: Gica Mihali.
     ACU Arad: Pascalau - Negrita, Aldea, Lung, Richard - Galdean (Paina, '13), Rosca, Bota (Nicolau, '75), Turcas - Dragan (Tirlea, '57), Cr. Luca; Antrenor: Costel Bogosel.
     Cartonase galbene: Dolha ('45), Bus ('87)
     Arbitru: C. Dansa (Oradea); Asistenti: N. Meghesan (Tirgu Mures), Fl. Hanca (Aiud).
     Stadion: "Clujana" ; Spectatori: 1.500.

 

“Studenţii” s-au sinucis cu ACU

Scris de Alin Sutea (Ziua de Cluj)   
Luni, 30 Martie 2009
Pânã la Paşti, Universitatea ar putea fi îngropatã în subsolul Ligii a II-a. “Studenţii” au capotat incredibil şi în ultima etapã,

1-3, acasã, cu ACU Arad, şi se aflã pe poziţia a XIV-a, prima deasupra liniei de supravieţuire. Pentru clujeni urmeazã cinci meciuri infernale, dintre care urmãtorul cu liderul Unirea Alba Iulia. Viitorul e sumbru!

Nimeni nu-i mai poate trezi pe jucãtorii Universitãţii din “comã”. Paralizia care a cuprins clubul se vede cel mai bine sâmbãta, de la ora 11, când bãieţii îmbrãcaţi în “alb-negru” încearcã sã joace fotbal, uneori chiar reuşesc, iar apoi clacheazã dramatic şi pãrãsesc terenul cu coada între picioare.

Aşa s-a întâmplat şi în acest weekend, când pe “Clujana” a venit ACU Arad, o echipã care obţinuse trei victorii consecutive şi urca puternic spre mijlocul clasamentului. Antrenorul Gicã Mihali s-a vãzut nevoit, din nou, sã improvizeze din cauza numeroaselor absenţe din lot. Marincãu a fost menţinut, iarãşi, în centrul liniei defensive, singura soluţie pe acest post fiind Rareş Soporan, folosit “închizãtor” alãturi de Dolha.

în faţã, Mihali a mizat bine pe Sântejudean, dar s-a pãcãlit cu Şuteu. Acesta a ratat douã ocazii uriaşe în prima reprizã. în minutul 18 a scãpat singur cu portarul, a încercat sã-l dribleze, dar goal-keeper-ul s-a opus, pentru ca şase minute mai târziu sã trimitã alãturi, din trei metri, cu poarta goalã. Dolha a reuşit sã deschidã scorul în minutul 62 din centrarea lui Unguruşan. Paradoxal, de acolo a început sfârşitul pentru “U”.

Dupã doar trei minute, Bota a înscris la colţul lung, dupã o cursã în care l-a umilit pe Marincãu. Tot blondul fundaş al “studenţilor” a gafat la cornerul din minutul 77, din care a marcat Luca. Acelaşi atacant a închis tabela, transformând un penalty obţinut de Ţârlea. O înşiruire de gafe, coroborate cu ratãri incredibile, au dus Universitatea pe locul 14, la un singur punct de CFR Timişoara, ocupanta poziţiei a XV-a.
 

Şefii de la “U” aşteaptã demisia lui Mihali

Scris de Alin Sutea (Ziua de Cluj)   
Luni, 30 Martie 2009
Image
Gica Mihali (foto:Ziua de Cluj)
Deşi şi-au pierdut încrederea în el, oficialii lui “U” evitã sã-l demitã pe antrenorul Gicã Mihali pentru a nu-i plãti acestuia o parte din contractul de 40.000 de euro.

 întâlnirea cu ACU Arad pare sã-i fi fost fatalã antrenorului Gicã Mihali. Tehnicianul a fost apostrofat copios de fani la finalul jocului cu ACU Arad, care i-au cerut vehement demisia, dar n-a scãpat nici de criticile oficialilor. Teodor Pop, directorul general, a fost cel mai virulent, dar a admis cã e mai complicat sã-l demitã pe tehnician, pentru cã ar fi obligat sã-i plãteascã obligaţiile financiare.

Astfel, oficialii clubului îşi pun speranţe într-o eventualã demisie a antrenorului, care i-ar scãpa de griji. Singura problemã care se mai pune e cea a înlocuitorului, mai ales cã situaţia actualã a clubului nu este cea mai atrãgãtoare pentru antrenorii liberi de contract. Tribuna îl doreşte pe Adrian Falub, dar acesta nu e pe placul conducerii. Viorel Hizo şi Eugen Neagoe sunt alte douã nume vehiculate, însã surpriza s-ar putea numi Ionuţ Popa.

Directorul general, Teodor Pop, spune cã-şi menţine pãrerea legatã de demiterea lui Mihali, dar a admis cã într-o altfel de situaţie clubul s-ar îndatora financiar fostului “internaţional”. Mihali încaseazã o mie de euro pânã în luna iulie, urmând ca de atunci sã intre în vigoare contractul la care face referire Pop şi care se ridicã la 40.000 de euro pe sezon. în cazul în care va fi concediat, antrenorul urmeazã sã primeascã o parte din sumã. “Dacã-l dãm afarã, trebuie sã-l plãtim. îmi menţin pãrerea cã el e principalul vinovat, iar apoi jucãtorii. Poate şi noi, conducerea avem o vinã. Acum nu pot spune mai multe. Deciziile se vor lua mâine (azi – n.red.)la şedinţã”, a spus reprezentantul Consiliului Local.

Citeşte tot...
 

“U” CLUJ - ACU ARAD 1-3 (0-0). Pe marginea prăpastiei

Scris de Dan Bodea (Ziarul Faclia)   
Luni, 30 Martie 2009
Image
foto: Faclia
“U” Cluj a pierdut din nou pe teren propriu şi a coborît pe locul 14, la doar un loc şi 2 puncte distanţă de primul loc retrogradabil • După zece meciuri fără înfrîngere, “U” a înregistrat al treilea eşec consecutiv, ruşinoasa înfrîngere cu ACU stîrnind mînia fanilor “Şepcilor roşii”, care i-au cerut lui Mihali să plece de la echipă • E posibil ca chiar de azi  sau de mîine “U” să aibă un alt antrenor, ar fi al cincelea în actualul campionat (după Meszaros, Marius Popescu, Munteanu şi Mihali), record pentru fotbalul românesc în materie de tehnicieni principali într-un sezon competiţional •

    Ocaziile ratate...
    Avertizaţi că un nou meci pierdut i-ar arunca în hora retrogradării, “studenţii” s-au năpustit spre poarta lui Paşcalău decişi să încheie încă din prima repriză conturile  cu arădenii. Şi poate aşa s-ar fi întîmplat dacă băieţii lui Mihali nu s-ar fi jucat cu ocaziile, ratînd de două ori chiar şi cu poarta goală. Tonul ocaziilor este dat de Sîntejudean (‘5), dar Paşcalău respinge miraculos în corner un şut ce se îndrepta spre vinclu. Infiltrat în atac, fundaşul Marincău (’11) reia cu capul, de puţin peste poartă, centrarea lui Borza, iar Şuteu (’16) îşi bate pur şi simplu joc de o ocazie rarisimă. Scăpat singur doar cu portarul Paşcalău, Şuteu îl driblează şi pe acesta, are toată poarta în faţă, dar întîrzie o fracţiune de secundă, suficient pentru ca portarul arădean să revină şi să respingă. Şuteu continuă să se joace cu nervii lui Mihali (dar şi ai suporterilor) şi în ’25 ratează din nou, reluînd cu capul, din plonjon, pe lîngă poartă. Din doar cinci metri! Marincău iroseşte şi el o bună ocazie (’39 - şut slab, din marginea careului mic, pe lîngă poartă), iar cu un minut înainte de pauză, Paşcalău are iarăşi o intervenţie de zile mari, respingînd în corner, superbul voleu expediat de Soporan de la aproape 30 de metri
  
    ...se răzbună
    Începutul reprizei secunde îi prinde pe clujeni tot în atac, iar strădania gazdelor avea să fie răsplătită de reuşita lui Dolha (’62 - cu capul de la 8 metri, după o centrare  lui Unguruşan), acesta marcînd primul său gol în cei nouă ani de cînd joacă la “U” Cluj. Bucuria avea să fie însă de scurtă durată. O minge pierdută la mijlocul terenului, declaşează un contraatac fulger al oaspeţilor şi Bota egalează (’66) cu un şut de la 16 metri. După încă o ratare a gazdelor (’70 - cap Szilagy, respins de pe linia porţii de Paşcalău), arădenii obţin şi ei un corner (avea să fie primul) şi veteranul Cristi Luca reia cu capul în plasă (’78), de lîngă un Marincău ţintuit de gazon, parcă mut de admiraţie de detenta celui mai vîrstnic jucător de pe teren. Golul trei marcat de acelaşi Cr. Luca din penalty (’81) avea să stîrnească furia suporterilor, care după ce i-au cerut demisia lui Mihali, au scandat numele lui Adi Falub, fostul antrenor al lui “U”, rămas fără angajament după ce şi-a reziliat contractul cu Sportul Studenţesc.

Citeşte tot...
 

Pe tobogan

Scris de Vlad Macicasan (Prosport)   
Luni, 30 Martie 2009
Image
Gica Mihali (foto:ProSport)
Rămas fără sprijinul galeriei şi al conducerii, Mihali e în pragul despărţirii de Universitatea. Soarta lui Mihali se decide în şedinţa de astăzi, însă principalul are şanse minime să continue la „U”.

După ce şi-a atras antipatia fanilor, care l-au contestat după înfrângerea cu ACU, iar jucătorii au strâmbat din nas când tehnicianul le-a blocat salariile, Mihali nu se mai bucură nici de susţinerea conducerii. Oamenii importanţi din club par să-şi fi pierdut răbdarea cu tehnicianul şi se gândesc că echipa are nevoie de un şoc. „Luni (n.r.-astăzi) vom lua măsuri ferme. Nu putem sta cu mâinile în sân. La meciul cu ACU au avut condiţii, au avut bani şi tot nu au jucat nimic. Nu putem merge aşa până la capăt”, a răbufnit Teodor Pop. Nici preşedintele Remus Câmpeanu nu pare hotărât să propună continuarea cu Mihali pe bancă. „Sper să luăm cea mai eficientă măsură. Valoare individuală are echipa, dar valoarea de exprimare lipseşte. N-aş putea spune că Mihali este principalul vinovat. Nu va fi o decizie uşoară pentru noi”, este de părere preşedintele lui „U”.

Principala problemă pentru oficialii clujeni o reprezintă contractul tehnicianului. Acesta are un angajament de 10.000 de euro până în vară şi mai are de primit încă 7.000 de euro, sumă pe care clubul trebuie să o achite integral, dacă Mihali va fi demis. „Este de discutat pentru că o eventuală schimbare incumbă nişte obligaţii contractuale pe care trebuie să le onorăm. În plus, dacă vrem să schimbăm ceva trebuie să facem o schimbare adevărată. Trebuie să găsim şi variante bune de înlocuire nu doar să schimbăm de dragul de a schimba”, a punctat Remus Câmpeanu.

Jucătorii, „arşi” la bani

Gică Mihali nu va fi singurul tras la răspundere după insuccesul cu ACU. Oficialii clujeni ar fi dorit chiar să renunţe la serviciile unor jucători, dar cum echipa se află în plin sezon se vor mulţumi cu reducerea salariilor. „Din păcate nu ne permitem să luăm decizii la nivelul lotului, dar vom încerca o reaşezare a contractelor. Acest lucru ne va lua însă mult timp pentru că trebuie să rediscutăm cu fiecare jucător în parte. Doar pe cale amiabilă putem schimba contractele acestora”, a declarat Remus Câmpeanu.

Falub în stand-by

În cazul în care Mihali va fi demis, cele mai mari şanse de a ocupa banca lui „U“ le are Adrian Falub. El are avantajul că este agreat de suporteri şi că îi cunoaşte pe majoritatea jucătorilor. „Nu pot spune nici că aş merge la nici că nu m-aş duce. N-am avut discuţii cu nimeni pe această temă”, a spus Falub.


"Trebuie să găsim şi variante bune de înlocuire nu doar să schimbăm de dragul de a schimba" - Remus Câmpeanu, preşedinte „U“ Cluj
 

Clauza lui Mihali

Scris de Marius Tuhut (GSP)   
Luni, 30 Martie 2009
Image
Gica Mihali (foto:GSP)
Antrenorul Gică Mihali nu mai este dorit la "U" Cluj nici de conducere nici de suporteri, dar tehnicianul nu renunţă. "Nu-mi dau demisia. Sînt sigur că o pot scoate la capăt", a spus fostul internaţional imediat după înfrîngerea cu ACU Arad, a treia consecutivă pentru "şepcile roşii".

Oficialii Universităţii vor analiza astăzi situaţia lui Mihali, dar aşteaptă demisia de onoare a tehnicianului pentru a întrerupe colaborarea fără costuri suplimentare. "Trebuie să găsim varianta cea mai puţin proastă. Să nu uităm că am mai păţit să plătim antrenorii 5-6 luni după ce i-am dat afară. Ei stăteau liniştiţi acasă şi le veneau banii. Bine că nu cereau şi primele de joc, deşi poate că aveau dreptul. Rezilierea ar trebui să se facă pe cale amiabilă", a menţionat preşedintele clubului clujean, Remus Cîmpeanu. Dacă va fi demis, Mihali trebuie să primească 50.000 de euro, 10.000 de euro din contractul pînă în vară şi 40.000 de euro reprezentînd valoarea angajamentului pe anul viitor.

Falub favorit
Dacă contractul lui Gică Mihali cu "U" va fi reziliat, favorit la ocuparea postului de antrenor este Adrian Falub, care la finalul sezonului 2006-2007 a promovat formaţia clujeană în prima ligă. Falub este liber de contract, după ce acum două săptămîni şi-a întrerupt angajamentul cu Sportul Studenţesc. O a altă variantă a conducerii ar fi ca "secundul" Marius Popescu să preia echipa pînă în vară, cînd va fi adus un alt tehnician.

Reduc costurile
Preşedintele Remus Cîmpeanu intenţionează să le propună antrenorilor să renunţe la cantonamentele dinaintea meciurilor. "Noi plătim chiria jucătorilor care nu sînt din Cluj şi mai plătim şi hotelul pentru cantonamente. În situaţia în care sîntem nu ştiu de ce se mai intră în cantonament îniantea jocurilor. Jucătorii trebuie să fie responsabili şi să respecte regulamentul şi acasă", a spus Cîmpeanu.

Remus Cîmpeanu, preşedinte "U" Cluj
"Dacă am putea să luăm un bisturiu, să tăiem buba şi apoi rana să se vindece într-o săptămînă ar fi extraordinar"

Adrian Falub, fost antrenor Sportul
"Situaţia e grea la «U» şi nu vreau să pun şi eu paie pe foc. Am evitat să merg la stadion şi la meciuri tocmai pentru a nu se interpreta. «U» are antrenor"
 

Pe liber!

Scris de Marius Tuhut (GSP)   
Duminică, 29 Martie 2009
Image
Gica Mihali (foto:GSP)

Înfrîngerea, 1-3 cu ACU Arad, a treia consecutivă pentru "U", a declanşat revolta fanilor la Cluj. Principala ţintă a suporterilor "şepcilor roşii" a fost tehnicianul Gică Mihali, căruia i s-a cerut insistent demisia. Primele scandări ostile la adresa antrenorului au început imediat după golul trei al arădenilor, din minutul 81, şi au continuat pînă după meci. "Secundule, nu o să ajungi niciodată principal. Dă-ţi demisia", i-au strigat suporterii lui Mihali, care nu are de gînd să renunţe. "Îmi simt postul ameninţat după această înfrîngere însă eu nu-mi dau demisia. Sînt sigur că o pot scoate la capăt", a afirmat Mihali.

Nu mai are sprijinul conducerii
Soarta lui Mihali la "U" se va decide mîine, însă acesta nu mai are sprijinul conducerii. "La situaţia în care sîntem, să sperăm că îşi dă demisia", le-a spus directorul general Teodor Pop suporterilor imediat după meci, cînd aceştia îi cereau explicaţii privind viitorul antrenorului. Oficialii Universităţii au pregătite deja două nume pentru înlocuirea lui Mihali. Viorel Hizo este soluţia propusă de directorul executiv Ioan Mărginean, iar Adrian Falub este preferat de restul conducerii şi de suporteri, care au scandat numele fostului tehnician al Sportului pe finalul meciului de ieri.

"I-am făcut la antrenor"
Patroana formaţiei arădene, Geta Onu, a trăit emoţiile meciului de pe banca tehnică. Era convinsă însă de victoria echipei sale. "De la început am crezut în victorie. Nu am fost calmă fiindcă nu am văzut rostul ocaziilor avute de clujeni. Am cîştigat la capitolul antrenori. Eu dacă eram la «U» schimbam mai de mult antrenorul. Mi se pare aiurea că «U» de fiecare dată a ridicat salariile antrenorilor fără a avea garanţia că nu retrogradează. Antrenorul meu cîştigă mult mai puţin şi cred că ăsta ar trebui să fie nivelul. Gică Mihali are un contract anual de 40.000 de euro la "U" Cluj.

Punctele slabe
Gică Mihali a taxat la finalul meciului greşelile de plasament ale fundaşului Raul Marincău şi ineficacitatea din faţa porţii a lui Ionuţ Şuteu. "Accept orice, dar nu să ratezi din faţa porţii goale cum a făcut Şuteu. Mă deranjează şi că un jucător ca Marincău greşeşte în asemenea hal", a spus Mihali. Marincău a greşit la primele două goluri ale arădenilor. La primul a fost driblat cu uşurinţă de Bota, iar la reuşita cu capul al lui Luca i-a făcut marcaj larg atacantului arădean. Şuteu a ratat inexplicabil din două situaţii cu poarta goală în prima repriză, în minutele 17 şi 24.

Adrian Falub, fost antrenor Sportul
"«U» Cluj are antrenor. Le mulţumesc fanilor că nu au uitat că am promovat împreună. Este grea situaţia, îmi pare rău de «U», dar sper să-şi revină"

 
<< Start < Înapoi 1 2 3 4 5 Înainte > Sfârşit >>

Rezultate 1 - 16 din 67
RocketTheme Joomla Templates